Despre mine
Adriana Daniela Socianu R.D.
Numele meu este Adriana-Daniela Socianu, absolventă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș cu specializarea în „Nutriție și Dietetică”. Am continuat să-mi dezvolt expertiza prin studii postuniversitare în cadrul masterului de “Nutriție Clinică și Comunitară” în aceeași instituție de învățământ superior.




Apartenență la organizații profesionale
Dețin calitate de membru în cele mai importante organizații profesionale pentru nutriție din România
Colegiului Dieteticienilor din România
Societatea de Științe în Nutriție
Comitetul editorial al revistei „The Romanian Journal of Nutrition”
Ca specialist în nutriție cu o abordare profesională, sunt ferm convinsă că un stil de viață sănătos începe cu o alimentație echilibrată și adecvată.
Prin intermediul cunoștințelor mele, mă străduiesc să îndrum și să susțin fiecare persoană în călătoria sa către o viață mai sănătoasă.
Cu siguranță, navigarea prin multitudinea de diete și informații despre nutriție poate fi copleșitoare, însă este esențial să înțelegem bazele unei alimentații sănătoase și importanța acesteia pentru starea noastră de sănătate pe termen lung. Împreună, putem explora aceste aspecte fundamentale și puteți dobândi cunoștințele necesare pentru a face alegeri informate și potrivite pentru situația dumneavoastră.


Pe parcursul formării mele universitare, am manifestat un interes constant și aprofundat față de nutriția aplicată în afecțiunile digestive. Încă din primii ani de studii, am ales să mă concentrez pe această direcție, urmărind să înțeleg și să contribui activ la dezvoltarea unor intervenții nutriționale eficiente pentru pacienții cu patologii gastrointestinale.
Lucrarea mea de licență a avut ca temă „Impactul factorilor de risc nutriționali în patogeneza ulcerului peptic”, o cercetare care a evidențiat conexiunile dintre stilul alimentar și mecanismele implicate în apariția acestei afecțiuni. Ulterior, am aprofundat sfera gastroenterologiei prin disertația cu titlul „Nutriția personalizată în corectarea disbiozei intestinale la persoanele cu tulburări gastrointestinale”, axată pe intervenții dietetice adaptate pentru reechilibrarea microbiotei intestinale.
În completarea formării academice, am desfășurat un stagiu practic intensiv, pe o durată de un an, sub îndrumarea Cameliei Râtea – nutriționist-dietetician autorizat, cu expertiză în nutriție oncologică și echilibrarea microbiomului intestinal. Această experiență practică m-a ajutat să îmi rafinez abordarea clinică și să învăț cum să aplic principiile nutriției personalizate într-un mod empatic și eficient, cu focus pe nevoile individuale ale fiecărui pacient.
Această direcție de specializare reflectă nu doar pasiunea mea profesională, ci și angajamentul de a oferi soluții nutriționale bazate pe știință, adaptate persoanelor care se confruntă cu tulburări digestive și dezechilibre ale microbiotei.
Publicații & Activități Științifice
Participarea la evenimente științifice reprezintă o componentă esențială a angajamentului meu pentru perfecționare și aprofundare continuă în domeniul nutriției și dieteticii. Mai jos, prezint câteva exemple relevante:
24 ianuarie 2023 – Participantă la webinarul: “Diet management and sports in people with type 1 diabetes”, organizat de EFAD (The European Federation of the Associations of Dietitians)
21 februarie 2023 – Participantă la webinarul: “Dietary management of Crohn’s disease; Enteral nutrition, novel diets and beyond”, organizat de EFAD (The European Federation of the Associations of Dietitians)
18 mai 2023 – Participantă la webinarul: “International Project Experience: Connected4Health”, organizat de EFAD (The European Federation of the Associations of Dietitians)
27 iunie 2023 – Participantă la webinarul: “The Environmental Impact of Current Diets and Alternative Dietary Scenarios Worldwide”, organizat de EFAD (The European Federation of the Associations of Dietitians)
18 martie 2023 - Participantă activ la “Conferința Națională a Studenților Dieteticieni” cu lucrarea intitulată “Impactul factorilor de risc alimentari în patologia ulcerului gastric”, desfășurată la Suceava
4-5 mai 2023 - Participantă activ la “Congresul Național Studențesc de Științe Medicale și Biologice” cu lucrarea intitulată “Nutriția în psoriazis: Rolul intervenției dieteticianului în prevenția managementului patologiei”, desfășurat la Suceava
27-29 septembrie 2023 – Participantă la “Conferința Națională: Interdisciplinaritate și Cercetare în Diabetul Zaharat”, desfășurată la Târgu-Mureș
17 noiembrie 2023 – Participantă la “The Dietitian Conference”, desfășurată la Cluj-Napoca
8-9 decembrie 2023 – Participantă la “Conferința Colegiului Dieteticienilor din România”, desfășurată la Iași
14-16 decembrie 2023 – Participantă la Conferința de Dermatologie “Abordări multidisciplinare în psoriazis, dermatită atopică, acnee și ulcerele cutanate”, desfășurată la Târgu-Mureș
8 martie 2024 – Participantă activă la “Conferința Națională a Studenților Dieteticieni” (Ediția a II-a) cu lucrarea intitulată “Evaluarea factorilor de risc nutriționali în patogeneza ulcerului gastric și experiența centrului nostru”, desfășurată la Suceava.
22 aprilie 2024 - Susținere de ateliere de educație nutrițională în comunitate, în cadrul Colegiului Național „Doamna Stanca” din Făgăraș, Brașov
8-11 mai 2024 - Participantă la „FOOD SAFETY AND HEALTHY LIVING International Summer School”, desfășurată la București
28–29 septembrie 2024 - Webinar „Nutriția clinică a pacientului oncologic”
12 noiembrie 2024 - Participare la conferința „Nutriția sănătoasă, un echilibru între nevoi și plăcere”, desfășurată la Târgu Mureș
20 martie 2025 - Prezentare în cadrul Asociației Oameni Buni – Filiala Târgu Mureș
Am avut deosebită plăcere de a fi invitată ca speaker în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Oameni Buni – Filiala Târgu Mureș, unde am susținut o prezentare dedicată unui subiect extrem de important și sensibil: nutriția oncologică. În cadrul întâlnirii, am discutat despre rolul esențial pe care îl are alimentația în susținerea pacienților oncologici, atât în timpul tratamentului, cât și în procesul de recuperare. Am abordat principii esențiale din nutriția personalizată, strategii pentru gestionarea efectelor secundare ale tratamentului și importanța sprijinului multidisciplinar în această luptă complexă.A fost o reală onoare să contribui cu informații validate științific într-un cadru dedicat empatiei, sprijinului și educației pentru sănătate.


Activități științifice
Publicații științifice
În revista The Romanian Journal of Nutrition:
• 29 aprilie 2024 - Impactul factorilor de risc nutriţionali în patogeneza ulcerului peptic – experienţa Spitalului Clinic Judeţean Târgu-Mureş
• 29 aprilie 2024 - Stai bine cu energia? Verifică-ţi mitocondria – studiu de caz
• 28 iunie 2024 - Acurateţea inteligenţei artificiale în analiza imaginilor cu alimente
• 25 aprilie 2025 - Impactul intervenţiei dietetice asistate digital: analiza datelor dintr-o platformă online de îngrijire nutriţională
În revista ACTA MEDICA TRANSILVANICA:
În revista STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE:
• IMPACTUL DISBIOZEI INTESTINALE ASUPRA NIVELURILOR DE COENZIMA Q10
În revista Health, Sports & Rehabilitation Medicine:
• The correlation between food hygiene practices and the risk of gastrointestinal infections
Hai să începem colaborarea!
Programează-te la o consultație online pentru a primi exact îndrumarea de care ai nevoie


Ai întrebări?
Contactează-mă și îți voi oferi sprijinul necesar.
Telefon
Prin trimiterea formularului ești de acord cu prelucrarea datelor în conformitate cu politica de confidențialitate și securitate a datelor cu caracter personal.
Cabinet unde lucrez
Mitogenix Innovations
Corunca nr.397/H/5 jud. Mures


Copyright © 2025 Adriana Socianu R.D.